Eclere ineluș cu cremă de brânză și căpșuni

309 VIZUALIZARI | 2020-07-14 6:24:54 | Categorie: Desert
Eclere ineluș cu cremă de brânză și căpșuni
DISTRIBUIE

INGREDIENTE

Pentru cojile de ecler:

125 ml apă
75 g făină albă de grău (tip 480)
50 g unt (tăiat cuburi, rece)
2 buc ouă mari
25 g fulgi de migdale

Pentru cremă:

500 g mascarpone
400 g căpșuni feliate

MOD DE PREPARARE

Se preîncălzește cuptorul la 200°C.
Pe o tavă de copt se intinde hartie pergament.
Într-un vas se fierbe apa cu untul și sarea. Se încorporeaza întreaga cantitate de făină cu ajutorul unui tel și se lasă pe foc până când marginile vasului rămân curate, amestecând continuu. Se ia oala de pe foc, se lasă la racit și se încorporează ouăle rând pe rând.
Amestecul obținut se pune într-o pungă al cărui colț a fost tăiat în prealabil. Se toarnă eclere sub forma unui inel cu diametrul de aproximativ 20 cm. Se presară suprafața eclerelor cu fulgi de migdale și se coc aproximativ 30 minute. Pe toata durata coacerii ușa cuptorului va rămâne închisă.
Eclerele ineluș se lasă la răcit, timp în care se pregătește crema.
În vasul mixerului se amestecă brânza mascarpone cu lapte, 1 plic zahăr pudră cu aromă de vanilie și zahărul vanilinat până la obținerea unei creme omogene
Cojile de ecler se secționează cu ajutorul unui cuțit. Se adaugă crema de mascarpone și căpșunile feliate. Se pudrează cu zahăr pudră cu aromă de vanilie și se servește rece.
Următoarea rețetă
>