PÂINE NORMANDĂ CU MERE

205 VIZUALIZARI | 2022-01-27 1:28:22 | Categorie: Pâine Rețete Post
PÂINE NORMANDĂ CU MERE
TIMP DE PREGĂTIRE: 870 minute
TIMP DE COACERE: 45 minute
DISTRIBUIE

INGREDIENTE

Pentru maia (pregătită cu o seară înainte)

100 ml apă
150 g făină pentru panificație

Pentru aluat:

450 g făină pentru panificație
50 g făină de secară
10 g sare
250 ml vin de mere (cidru)
100 ml apă
1 buc maiaua pregatită seara
75 g mere deshidratate, tăiate cuburi

MOD DE PREPARARE

Prepară maiaua cu o seară înaintea coacerii. Toarnă apa într-un bol, sfărâmă drojdia și amestecă bine până ce aceasta se dizolvă. Adaugă apoi făina și frământă bine, apoi acoperă bolul și lasă la dospit timp de 10-12 ore la temperatura camerei.
Amestecă într-un bol cele două tipuri de făină și sarea. În mijloc, toarnă cidrul, apa, sfărâmă deasupra drojdia proaspătă și adaugă aluatul dospit, rupt în bucățele. Începe să frămânți cu malaxorul sau cu mâinile.
Atunci când aluatul a devenit neted, elastic și nu se mai lipește de marginea bolului sau de mâini, presară deasupra lui cubulețele de mere deshidratate și amestecă compoziția de câteva ori. Așază aluatul într-un bol uns cu un strat subțire de ulei, acoperă-l și lasă-l la dospit circa 45 de minute la temperatura camerei, până își dublează volumul.
Pe blatul de lucru, presară un strat subțire de făină și apoi răstoarnă cu grijă aluatul dospit. Începe să frămânți aluatul ușor, apoi acoperă-l cu o folie alimentară și lasă-l la odihnă timp de 15 minute.
Modelează aluatul în formă de franzelă, dacă vrei să respecți rețeta originală, sau modelează-l și în forma rotundă, după preferință.
Pregătește un bol sau un coș alungit pentru dospirea aluatului: așază în acesta un șervet de bucătărie, peste care presară un strat subțire de faină și așază franzela modelată cu fața în jos. Acoperă aluatul cu marginile rămase în exterior ale prosopului de bucătărie și lasă-l la dospit timp de aproximativ o oră, până își dublează volumul.
Între timp încălzește cuptorul la 230°C, împreună cu o tavă mai mare. Pe nivelul de jos al cuptorului lasă la încălzit și un vas metalic de dimensiuni mai mici.
Răstoarnă aluatul dospit direct în tava fierbinte, peste care ai așezat în prealabil hârtie de copt. Crestează franzela cu un cuțit ascuțit, formând o tăietură de 4 mm adâncime.
Toarnă în vasul metalic 200 ml de apă fierbinte și închide ușa cuptorului. Coace pâinea timp de 45-50 de minute, până va căpăta o culoare brun-aurie, iar pentru ultimele 20 minute de coacere scoate vasul metalic.
Oprește cuptorul la sfârșitul timpului de coacere, lasă ușa acestuia ușor deschisă și mai lasă franzela înăuntru 5 minute. Apoi așază pâinea pe un grătar sau un fund de lemn ca să se răcească. Poftă bună!
Următoarea rețetă
>