Cozonac tradițional, rețetă pentru 2 cozonaci

1508 VIZUALIZARI | 2019-11-27 1:41:40 | Categorie: Aluaturi Desert
Cozonac tradițional, rețetă pentru 2 cozonaci
DISTRIBUIE

INGREDIENTE

Pentru aluat:

1000 g făină albă de grâu
4 buc gălbenuș de ou
300 ml lapte
250 g zahăr
100 ml ulei
1 vârf sare
coajă de lămâie /portocală și arome (vanilie, rom) - după preferință

Pentru umplutură:

500 g miez de nucă măcinat
4 buc albuș de ou
250 g zahăr
100 g griș de grâu
2 linguri cacao Pakmaya

MOD DE PREPARARE

Drojdia pentru cozonac se adaugă peste făină, ulterior se adaugă restul ingredientelor (fără ulei) și se începe frământarea. Uleiul se adaugă treptat, în timpul frământării.
După ce aluatul devine neted și fin, se acoperă și se lasă pentru odihnă la loc cald timp de ~30-40 minute. Aluatul se împarte în 4 bucăți egale care se modelează în formă de bilă și se mai lasă la odihnă timp de 15 minute. În acest timp se prepară umplutura.
Albușul se bate spumă și se adaugă peste celelalte ingredinete ale umpluturii, după care se amestecă împreună.
Bucățile de aluat se întind cu sucitorul în foi de ~ 1cm grosime, se acoperă cu un strat uniform de umplutură și se rulează spre interior, formand un baton/fitil. Se împletesc câte 2 batoane/fitile de 3 ori unul în jurul celuilalt și se așează în tava unsă cu ulei.
Cozonacii se lasă la dospit, la loc cald și acoperiți cu o pânză. Sunt pregătiți de coacere după ce își dublează volumul (60-90 minute)
După dospire se ung cu ou bătut și se coc la foc mic (180°C), timp de 40-50 minute.
Următoarea rețetă
>